Belis Triathlon – Race report

Tony Robbins, unul dintre autorii mei preferati spunea la un moment dat The secret of success is learning how to use pain and pleasure instead of having pain and pleasure use you. If you do that, you’re in control of your life. If you don’t, life controls you.”

In ultimul timp m-am gandit mult la citatul asta… am experimentat durerea la alte cote decat am facut-o pana acum si toate acestea cu un singur obiectiv in minte… sa devin mai rapid. Imi place sa fac sport, dar exista un singur sport pe care-l iubesc si asta este triathlon-ul, mai ales cel pe distanta lunga.

Weekendul trecut am participat la prima editie a triathlon-ului Belis Endurace, un concurs pe distanta half ironman (1900m inot, 89 km ciclism si 18 km alergare). Am asteptat mult un concurs la care sa particip, imi doream sa simt iar apa rece care intra in costumul de neopren, sa simt vantul si viteza la proba de ciclism si sa ma intalnesc iar cu vechea mea prietena, durerea, la proba de alergare.

Sambata seara am reusit fenomenala experienta sa ma pierd iar, mergand spre Belis-Fantanele pentru a ridica kit-ul de participare. Nu-mi explic nici acum cum am reusit sa ajung in mijlocul campului, dar s-a intamplat. Mai mult, se pare ca atrag oamenii care vor sa-mi spuna povestea vietii lor, asa ca intreband un domn cum se ajunge la Belis-Fantanele, m-am trezit cu un batranel care-mi povestea tineretile lui.

Intr-un final am reusit sa-mi ridic kit-ul de participare si dupa cateva ore sa ma intorc acasa. Stiam ca nu o sa am mult timp sa ma pregatesc, asa ca pe drum spre casa, mi-am repetat fiecare pas pe care trebuia sa-l fac, fiecare piesa de echipament pe care trebuia sa o pregatesc si fiecare miscare pe care trebuia sa o fac in tranzitie astfel incat sa fiu cat mai rapid. Cand am ajuns acasa eram pregatit mental pentru cursa de dimineata.

In dimineata urmatoare, cu noaptea in cap, m-am indreptat alaturi de Aida spre Belis-Fantanele. Eram foarte entuziasmat si am vorbit mult desi cafeaua inca nu apucase sa-si faca efectul. Simteam cum mi se face pielea de gaina doar cand ma gandesc la experienta prin care urma sa trec. Fara sa-mi dau seama, am ajuns la locul de start si am pus-o pe Scythe(bicicleta mea) in rastel la locul ei (numarul 3) “In sfarsit, dupa Ironman Austria concurez din nou” ma gandeam in timp ce imi verificam nutritia si toate cele necesare pentru proba de bike.

Pana cand cursa a inceput ne-am bucurat de peisaj si de compania unui catel foarte frumos. M-am hotarat pe loc ce catel vreau sa am ca si partener de antrenament din toamna 🙂

14138679_948953058563942_3131531876790131151_o.jpg

Intr-un final, cursa a inceput. Startul s-a dat din apa lacului Belis, care era foarte rece (19 grade), dar dupa cativa metri de inot senzatia de frig a disparut si am reusit sa ma relaxez si sa inot in ritmul obisnuit. Am inotat cot la cot cu un alt tip (avea un neopren negru cu dunga albastra 😛) si amandoi trageam sa punem putina distanta intre noi, insa lucrul asta nu s-a intamplat. Am terminat proba de inot aproximativ deodata, parcurgand distanta de 2044m in 37 minute.

14125044_632200596947167_2542549424313340363_o.jpg

Am iesit rapid din apa si am alergat spre zona de tranzitie si folosind o miscare pe care am invatat-o la Ironman Austria, am reusit sa scap rapid de casca si ochelari. Ce-mi place miscarea asta”, ma gandeam in timp ce imi scoteam rapid costumul. Am luat-o pe Scythe si am zbughit-o afara din zona de tranzitie, alergand pe langa ea pe drumul plin de pietre. Cand am iesit din apa m-am uitat in spate si am vazut destul de multa lume in apa inotand, deci eram in plutonul din fruntea cursei iar cel cu care ma intrecusem era la proba de stafeta 🙂

14138214_632170196950207_5010761776117454616_o.jpg

Pedalam de zor sorbind cu incredere in gelurile pe care le pregatisem cu o seara inainte cu mare atentie. Stiam exact cat trebuie sa beau in fiecare ore astfel incat sa imi asigur cantitatea necesara de carbohidrati si electroliti pentru efortul pe care trebuia sa-l fac si eram hotarat sa raman la planul de nutritie facut cu atentie.

Intr-un final, dupa ce adrenalina s-a mai risipit putin, dupa aproximativ 5-6 km de pedalat, am inceput sa simt frigul. Soarele nu lumina inca soseaua in totalitate, iar brazii inalti umbreau generos intregul drum, asa ca temperatura era destul de scazuta (18-19 grade), iar din cauza vitezei simteam cum incep sa tremur. Dar nu aveam timp de “fite de printesa” asa ca am inceput sa pedalez cu hotarare. Aveam o viteza destul de buna si ma simteam perfect, insa tineam totusi un ochi pe ceasul care imi arata ritmul cardiac. Nu-mi puteam permite sa ma ia valul si sa stric concursul la proba de alergare.

Proba de ciclism a trecut repede, cele 4 bucle pe care trebuia sa le strabatem au zburat de-a dreptul, iar eu fredonam acum versurile unei melodii care imi place foarte mult, si care ma incurajau sa imi imping limitele si mai mult

From the dawn of time to the end of days,

I will have to run away…

I want to feel the pain and the bitter taste

Of the blood on my lips again

Am terminat proba de ciclism dupa 3h 18 minute. Aida ma astepta inainte de tranzitie si vreau sa-i multumesc pentru rabdarea pe care a avut-o in a ma astepta 😀

Nu am pierdut mult timp in tranzitie, si cat ai zice “peste” eram in alergare.

14188308_631479827019244_7842288829969979348_o

Daca la inot m-am intrecut cu concurentul cu dunga albastra, iar la ciclism m-am luptat cu frigul si cu viteza, acum aveam un alt obiectiv: “Sa termin alergarea in mai putin de 2 ore”

Am fost putin surprins de traseu, care urca destul de mult si trebuie sa recunosc ca alergarea a fost neasteptat de interesanta. Imi simteam muschii gambei destul de tensionati si stiam ca s-ar putea sa inceapa sa doara cat de curand, insa eram hotarat sa dau tot ce aveam mai bun. Asa am si facut!

Am reusit intr-un final, dupa ce a aparut durerea, sa intru in zona in care nu vad ce se intampla in jurul meu si sa ma concentrez pe ceea ce aveam de facut. “Durere, prieten vechi, te asteptam” imi ziceam in timp ce alergam de zor pe deal in sus.

Partea de nutritie a functionat perfect, am reusit sa ma hidratez destul si sa trec peste durerea pe care o simteam, mai ales alergand in coborare. Insa durerea nu s-a apropiat deloc de ce am simtit in vara la Ironman Austria.

14079967_632200550280505_6018933619936850723_n

Dupa 1h 38 minute am trecut linia de finish cu o alergare de care sunt mandru.

Belis Half Ironman 2016: 5h 39 minute

14124556_631479853685908_5779551646050682852_o

Cu timpul de 5 ore si 39 minute, m-am clasat al 4-lea in clasamentul general, si al 3-lea la categoria mea de varsta. Un vis s-a implinit cu acest concurs, acela de a urca pe podium cu triatleti profesionisti.

Stiu ca am mult de lucrat si multe de invatat despre acest sport, dar pot spune ca dupa acest concurs sunt mult mai pregatit si mai puternic atat fizic cat si moral.

14115481_632200556947171_2293864567969335719_o.jpg

Advertisements

The Big Game Hunt Story – Cindrel in Alergare race report

Emotie, incantare, frica… sunt sentimentele pe care un lup tanar le simte inainte de marea incercare din viata lui.

IMG_20160729_232249

Este dimineata si un vant adie usor, punand in miscare frunzele copacilor… lupii din toate colturile padurii sunt stransi intr-un singur loc, pentru cea mai mare incercare a vietii lor, “Marea Vanatoare”.  Aceasta este incercarea pe care fiecare lup tanar trebuie sa o treaca pentru a fi acceptat ca si membru cu drepturi depline in haita. Este incercarea care face dintr-un catelus un lup adevarat. Incercarea implica vanarea prazii pe o distanta considerabila de 40 de km, pe care fiecare dintre cei care participa, trebuie sa o parcurga in alergare, mers, tarat, iar drumurile nu sunt prin savana lina, acoperita de iarba moale… Nu… este prin munti inalti, acoperiti de stanci abrupte si periculoase, carari inguste care trec prin rauri involburate, iar pericolele pandesc la fiecare colt.

Dar nu este timp de dat inapoi, nu mai este timpul pentru ezitare. Startul competitiei se da, si intreaga haita porneste. Fiecare lup, fiecare catelus care participa este determinat sa dea tot ce are mai bun, sa fie cel mai bun posibil.

IMG_20160730_084246

***

Este liniste in padure… cand deoadata, linistea este sfasiata de zgomotul pasilor pradatorilor. Sunetul ghearelor infipte in sol si respiratia agitata rasuna pe cararile padurii, iar determinarea si spiritul competitional isi fac simtite prezenta.

Haita parcurge in liniste cararea ingusta, care ajunge la un parau unde catelusii tineri au parte de primele frustrari si temeri. Insa doi dintre ei se avanta vitejeste si dintr-un salt, depasesc raul ca si cum nimic nu le statea in fata. Determinarea se putea citi in ochii lor si curajul in pasii fermi pe care-i faceau urcand rapid printre copaci era de necontestat.

Ai si Ar erau doi catelusi tineri cu vise mari. Impreuna erau determinati sa infrunte “Marea Vanatoare” si sa isi depaseasca toate limitele. Ar incercase mai multe vanatori, iar Ai era la prima ei incercare, insa impreuna erau puternici.

***

Poteca urca prin padure destul de abrupt, iar in timp haita s-a dezbinat. Lupii erau rasfirati pe intregul traseu, dar doi dintre ei erau umar la umar. Ai si Ar urcau acum pe o poteca, insa din lateral un nor dadu brusc navala! Temperatura scazu brusc si vizibilitatea a scazut! Totul era umed si rece si la fiecare colt te puteai simti privit de pericole nebanuite.

Dupa o vreme de alergat prin norul des, o colina montana intinsa se intindea in fata celor doi. Este cunoscut faptul ca fiecare lup tanar, in “Marea Vanatoare”, trebuie sa-si gaseasca prima lui “Stanca de urlat”, iar pe aceasta colina, cei doi eroi ai nostrii si-au descoperit stancile. Mandrii au urcat rand pe rand pe cate o stanca si s-au facut cunoscuti.

Traseul a continuat cu o coborare abrupta, dar nimic nu statea in calea celor doi. Se bucurau de experienta, desi durerea nu ii cruta. Muschii dureau, oboseala se infiripa incet incet, insa ezitarea nu se vedea in ochii lor.

IMG_20160730_105758

***

Echipa infrunta acum prima lor provocare adevarata. Traseul urca intr-o caldare vulcanica, pe malul unui rau ca mai apoi sa continuie si mai abrupt pana deasupra caldarii. Urcand cei doi lupi tineri s-au luptat din rasputeri cu corpul lor, dar si cu mici pradatori zburatori care se infruptau cu salbaticie din muschii lor. Durerea era crunta, dar nimic nu le putea sta in cale. Hotarati si determinati au urcat rapid, sarind de pe o stanca pe alta luptandu-se cu pradatorii nemilosi. In final, cei doi lupisori au iesit invingatori, dar vanatoarea era departe de a se termina.

 

***

Legendele spun ca atunci cand “Marea Vanatoare” se desfasoare, zeii muntilor se razvratesc si e singurul moment al anului cand isi unesc puterile pentru a opri lupii din cautarea lor.  

Nici in ziua aceasta, zeii nu dormeau, iar in timp ce echipa AA alerga pe o creasta montana, luptandu-se cu oboseala si ranile dobandite in lupta cu pradatorii din vulcan, acestia au pornit o furtuna colosala. Picurii de ploaie loveau din toate partile, vantul sufla cu putere si intreaga natura vuia. Apa curgea siroaie pe blana celor doi, frigul sfasia ranile sangerande, dar scopul era cel care conta si nimic altceva.

Cei doi aveau un vis, aveau un tel, iar cand un lup isi pune in minte ceva, va lupta din toate puterile sale pentru a-l duce la bun sfarsit. Impreuna au infruntat ploaia torentiala, s-au luptat cu apa care le curgea siroaie la picioare, au inotat prin rauri involburate. Strangand din dinti au mers mai departe.

IMG_20160730_140726_01.jpg

***

Acum lupii nostrii coborau de pe muntele furios si se indreptau spre final. Ceasul arata aproape 5 ore de cand cei doi se luptau cu elementele naturii. Atunci un zambet  firav flutura pe buzele celor doi si dintr-o privire s-au hotarat. Trebuiau sa termine “Marea Vanatoare” in sub 6 ore. Erau un nou scop, facut pe loc, hotarat si nimic nu-i putea opri acum.

Insa pe drumul lor spre sfarsitul vanatorii, Marele Dragon de Stanca a aparut de nicaieri, urland din toate puterile. Pana si zgomotul respiratiei lui iti dadea fiori, iar urletul era de nedescris.  Ar se avanta cu furie asupra lui, iar Ai era chiar in spatele lui. Luat putin prin surprindere, Marele Dragon de stanca a ezitat destul cat cei doi eroi sa atace. Au sfasiat cu dintii si au zgariat cu ghearele, au luptat din toate puterile! Parea insa ca totul e in zadar, oricat cei doi lupii tineri incercau, Marele Dragon parea de neinvins.

Lupta a fost crancena si a durat mult, dar intr-un final, dupa mai bine de o jumate de ora, Ar si Ai erau din nou pe cararea ce ducea la final, iar in spatele lor Marele Dragon de Stanca isi lingea ranile. Nu intalnise niciodata doi lupi atat de puternici si hotarati care sa se sincronizeze atat de bine impreuna. Marele pradator fusese invins de puterea ce lega o echipa, de determinarea si hotararea acesteia.

IMG_20160730_123519

***

Dupa 5 ore si 54 minute, cei doi lupi tineri treceau linia de final, mandrii de realizarea lor. Cu lacrimi in ochii si-au apropiat capetele, ramanand in liniste. Era un moment important pentru amandoi, cea mai mare realizare a lor ca si echipa. Infruntasera o multime de incercari dar impreuna erau de neoprit.

Ironman Austria 2016 – Race Report

In urma cu 3 ani am inceput sa fac sport. Pana atunci singurul sport pe care-l faceam era alergatul dupa autobus sau cand traversam strada.

Pot sa spun ca pe vremea aceea ma consideram doar un “grasut fericit”. Cum sa nu fiu? Stateam 12-16 ore pe zi in fata unui calculator, dormeam aproximativ 5-6 ore pe noapte si mancam ce apucam (preferam in special cremvusti cu Mustarila…. Eeeh, ce vremuri). Intr-o zi, un coleg de munca, Marius B. m-a intrebat daca nu vreau sa particip la un concurs de alergare( 10 km). I-am ras in fata. “Eu sa fac asa ceva? Abia pot alerga 20m, cum sa alerg 10 km” ii ziceam, neintelegand de ce as face asa ceva. Insa aveam nevoie de o provocare, aveam nevoie de ceva sa-mi alimteneze nevoia de a concura, care se afla in mine de cand ma stiu, asa ca in cele din urma am acceptat si am participat.

Am terminat pe ultimul loc la crosul de noapte cei 10 km si am abandonat alergarea complet, spunandu-mi ca nu e de mine, ca eu nu pot face asa ceva.

Mai apoi, dupa cateva luni am aflat de un sport care se numeste Triathlon, ce consta din inot, ciclism si alergare. Aveam din nou nevoia sa-mi demonstrez mie ca pot, asa ca m-am inscris la primul meu triathlon, insa pe o distanta lunga (Half Ironman: 2000m inot, 90km ciclism si 21km alergare). Intr-un final am aflat de o competitie inedita, care te solicita maxim si iti impinge absolut toate limitele fizice si psihice, Ironman, asa ca am inceput un proiect personal numit The Tri Part of my life. Distantele pe care oamenii le parcurg la un astfel de concurs sunt la prima vedere fantezii: 3.8km inot urmat imediat de un 180km ciclism si totul presarat pe deasupra cu un dulce maraton, 42km alergare, totul sub 17 ore.

Dupa primul meu concurs de triathlon am avut un moment de cumpana. Nu stiam daca vreau sa investesc timp si resurse ca sa devin un Ironman candva, sau vreau sa ma intorc la ceea ce eram inainte sa incep proiectul asta. Cand esti pus in fata unei astfel de alegeri, intodeauna corpul si mintea ta o sa incline spre cea mai confortabila, insa nu mai voiam sa fiu doar un “grasut fericit”. Voiam ca ceea ce fac sa insemne ceva, voiam sa am ce sa povestesc nepotilor, sa devin mai mult decat eram si sa-mi demonstrez mie ca limitele exista doar in mintea mea. Asa s-a nascut un vis… visul ca intr-o zi sa devin un om de fier (IronMan) si sa aud acele cuvinte care iti fac pielea de gaina atunci cand singurul lucru pe care-l doresti este sa te opresti “You are an Ironman!”.

Asa a inceput o calatorie plina de emotii, sacrificii, dimineti petrecute prin paduri si alergari interminabile in weekenduri. Am invatat sa alerg, am invatat sa spun NU tentatiilor si viata mea s-a schimbat, eu m-am schimbat. Am devenit mai puternic atat fizic cat si psihologic, am devenit independent si organizat.

Anul acesta am decis ca e momentul sa particip la un Ironman, dupa atata timp de antrenament ma simteam pregatit sa-mi indeplinesc visul. Aveam un obiectiv bine stabilit si clar in minte: Ironman pe distanta completa (3.8km inot, 180 km ciclism si 42 km alergare) in sub 13 ore.

Am luat parte la Ironman Austria-Kärnten impreuna cu Marius B.

Am ajuns in Austria Miercuri seara si ne-am cazat undeva aproape de locul de start. In fata pensiunii unde eram cazati se intindea cu maiestrie un lac monstru, Wörthersee, de un albastru de vis. Mi-a placut foarte mult atmosfera, locul, oamenii prietenosi si m-am bucurat sa fiu acolo.

IMG_20160623_081813

Zilele de joi si vineri le-am petrecut impreuna cu Aida si Marius pe malul lacului si vizitand din cand in cand Ironman village. Ne-am ridicat kit-urile de participare si am facut ultimele pregatiri.

IMG_20160623_160105

Sambata dimineata, impreuna cu Marius am facut ultimul antrenament inainte de concurs. Un inot scurt, urmat de o tura de ciclism si o alergare scurta, cat sa ne punem corpul in modul de concurs. Eram pregatit, abia asteptam sa incepem adevarata provocare. Scythe, bicicleta mea s-a prezentat foarte bine si amandoi asteptam cu nerabdare sa parcurgem distanta de la concurs.

DSC_0065

Duminica dimineata, in ziua concursului, m-am trezit la 3.50 si am facut din nou de cateva ori traseul mintal. Am exersat tranzitiile, am repetat fiecare pas pe care trebuia sa-l fac si cum trebuie sa ma alimtentez si hidratez, ca in concurs corpul meu sa poata trece peste provocari.

Am luat micul dejun si ne-am indreptat spre zona de tranzitie T2 (bike – run), unde Scythe ma astepta bucuroasa. I-am facut ultimele verificari, am montat sistemele de hidratare si nutritie pe ea si am pregatit-o. Ne-am imbracat in costumele de neopren si ne-am indreptat spre zona de start.

Alaturi de noi se aflau Aida si Alina (care cu o zi inainte participasera la IronGirl, o cursa de alergare de 4.2km 😀 Sunt foarte mandru de ele ca au facut asta si vreau sa le multumesc enorm ca au fost alaturi de noi si ne-au sustinut).

DSC_0006.JPG

Startul concursului a fost putin altfel decat eram obisnuit. A fost primul concurs la care am facut un Rolling Swim Start. Toti atletii age groups s-au grupat in mai multe zone, corespunzatoare timpului aproximativ in care ar putea face traseul de inot, pentru a evita imbulzeala si a evita accidentele la inot. Eram 3000 de atleti aliniati la start si daca am fi pornit toti in acelasi timp, cred ca nu era foarte frumos pentru cei care luau pumni si picioare in fata.

Impreuna cu Marius ne-am pozitionat in grupa de 1h10 – 1h20 si am asteptat startul. Aveam emotii, dar eram pregatit.

A inceput in cele din urma si proba de inot. Am alergat pana la lac prin nisipul moale si am sarit in apa, am dat cateva brate fluture si apoi am intrat in ritmul de inot normal. Ma gandeam la toate antrenamentele pe care le-am facut impreuna cu Laci Elefant si vreau sa-i multumesc pentru toate antrenamentele si mai ales pentru rabdarea pe care a avut-o cu mine. Stiu ca am fost un elev mai dificil si cu multe intrebari, daaar am reusit! 😀

DSC_0021

Apa era foarte buna, temperatura era perfecta si peisajul de vis. Wörthersee este un lac pe care am inceput sa-l indragesc (si mai mult… este de o frumusete iesita din comun. Cu siguranta ma voi intoarce acolo pentru a inota). Inotul nu a fost lipsit de peripetii insa. In ultimul kilometru, traseul de inot a strabatut un canal destul de ingust unde am impartit din pacate (sau fericire? 😛) pumni si picioare. Voiam sa raman pe mijlocul canalului si toti atletii din grupul meu voiau acelasi lucru, asa ca ne-am “rafuit” putin. Am atacat fara sa vreau in moduri repetate si violente acelasi concurent, insa de fiecare data venea pentru mai mult si eu eram dispus sa dau mai mult. Imi pare rau “concurentule draga”, dar mijlocul canalului era al meu! 😀 (I was the king of that castle, b***h!)

Am terminat proba de inot in 1h 19 min, insa am strabatut putin mai mult de 3.8km dand tarcoale prea pe larg unor balize, dar sunt multumit de timpul meu (1h19 min pentru 4100m)

DSC_0025.JPG

Am iesit rapid din apa, am alergat voios spre T1 (tranzitia swim – bike). Am fost placut surprins sa vad pancarte de sustinere cu numele meu pe ea si persoane dragi care ma sustineau de pe margine. Am realizat inca o data ca acest sport nu este deloc individual, ci este unul de echipa. Si cand tu dai tot ce poti, in spatele tau sunt cei dragi care stau in prima linie cu pancartele si te sustin vocal, precum si cei care stau acasa cu sufletul la gura asteptand vesti. In timp ce alergam in zona T1 cu saculetul cu echipament de bike in mana, ma gandeam la sora, cumnatul si nepotelul meu precum si la parintii mei de acasa. Eram aici, deveneam un Ironman si stiam ca sunt alaturi de mine. Pentru ei trebuia sa dau tot ce am mai bun la proba de bike, dar sa raman intreg si viu dupa.

13522904_606252949541932_7601125722969136388_o

Hotarat si nerabdator, am incalecat-o pe Scythe si am plecat. M-am ghemuit confortabil in pozitia aero si am pedalat. Voiam sa fac o cursa de bike cat mai relaxata, astfel am hotarat sa pedalez cu un ritm cardiac de maxim 150bpm.

Ca si nutritie, pentru proba de ciclism am optat pentru niste geluri facute acasa de mine si niste sandvish-uri cu branza. Sandvish-urile cu branza erau pentru proteinele de care corpul meu avea nevoie, pentru sare, dar si pentru niste carbohidrati in forma solida. Gelurile contineau zahar (raport glucoza- fructoza : 50-50), sare (sodiu) si melasa (magneziu, potasiu si alti electroliti). Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste intodeauna cu cea din targ, mi-am dat seama ca stand mult in forma aero, stomacul meu nu se intelege asa de bine cu mai mult de 2 sandvish-uri, asa ca am fost nevoit sa ma adaptez si am schimbat putin strategia de nutritie, consumand mai multi carbohidrati in stare lichida si din cand in cand banane.

66_m-100725062-DIGITAL_HIGHRES-1311_023396-2010295.JPG

Traseul de ciclism a fost foarte frumos. Atmosfera degajata de oamenii care ieseau in fata casei sa ne sustina, muzica, aplauze, valuri facute de cei de pe margine, au facut ca totul sa fie exceptional. Pe asfalt, in anumite sectiuni erau pictate mesaje de toate culorile pentru concurenti, pe care le-am citit cu zambetul pe buze. Am avut ocazia sa glumesc cu unii concurenti, m-am luat la intrecere cu altii si per total a fost o experienta de neuitat.

Am terminat proba de bike in 6h13 min. Stiu ca as fi putut sa o termin in 5h30- 5h40, dar nu voiam sa imi stric sansa la alergare. In fond si la urma urmei, dupa aveam un maraton pe care planuiam sa-l alerg in totalitate.

Am ajuns in T2 (tranzitia bike-run), mi-am luat rapid papucii de alergare si am plecat. Desi trebuia sa iau sticla cu geluri pregatita pentru alergare, am ales sa nu o fac, deoarece nu puteam sa mai inghit gelurile deloc. Am plecat cu gandul ca o sa ma folosesc doar de punctele de alimentare de la alergare (care erau foarte dese, unul la 2.5 km alergare).

73_m-100725062-DIGITAL_HIGHRES-1311_048787-2010302

Am iesit din zona de tranzitie si m-am intalnit din nou cu Aida si Alina. Le-am facut cu mana si am plecat. Aveam in gand sa alerg toata distanta si planuiam ca singurul lucru care sa ma opreasca din alergare sa fie medicii ambulantei, dupa ce am lesinat (in cazul in care se ajungea pana acolo).

Primii 2 kilometri ai alergarii au fost un chin continuu. Simteam cum la fiecare pas pe care-l faceam, muschii mei abdominali se revoltau. Aveam crampe musculare la muschii oblici probabil din cauza pozitiei aero, lucru care facea totul mult mai interesant. Am incercat sa ii conving sa ma lase sa alerg mai repede, insa au fost foarte incapatanati.

De la punctele de alimentare, am luat cativa bureti cu gheata si i-am bagat in trisuit, in zona inimii si a muschilor laterali, sperand ca durerea constanta si enervanta o sa ma lase sa alerg in voie, insa lucrul asta nu s-a intamplat. Dupa aproximativ 45 minute de chinuri, in care am alergat strangand din dinti si indurand o durere pe care nu am simtit-o niciodata, am inceput sa-mi pun intrebari existentiale.Chiar vreau sa alerg toata distanta?” , “Oare nu ar fi mai bine sa o las mai moale pana imi trece durerea?”. Insa am decis sa merg mai departe si sa ma bucur de experienta. Durea… da, incredibil de tare, dar eram acolo si alergam alaturi de cei mai buni atleti.

78_m-100725062-DIGITAL_HIGHRES-1311_058677-2010307.JPG

Campioana mondiala era si ea undeva pe traseu si gandindu-ma la asta, am inceput sa fredonez versurile unor melodii care imi plac foarte mult.

Running with giants

Everywhere I go

It’s an unspoken alliance

Am continuat sa alerg fredonand melodii si bucurandu-ma de experienta, incercand sa ignor durerea. Totul era foarte intens si frumos. Oamenii in fata caselor sustinandu-ne, voluntarii care dansau si cantau, oamenii care stateau in parc la picnic si ne sustineau, aplaudau, au facut ca totul sa fie o experienta de neuitat.

Am alergat din suflet, am alergat strangand din dinti si luptandu-ma cu mine, cu corpul care voia sa renunte, cu indoielile ca as putea face asta. Dar am alergat cat am putut de repede. Ma gandeam ca o sa ma opresc din alergat doar atunci cand o sa lesin. Si in timp ce ma gandeam la asta, un atlet care alerga in fata mea, chiar a lesinat in alergare. A fost inconjurat rapid de voluntari si medici care i-au acordat primul ajutor, si din fericire si-a revenit si a continuat.

79_m-100725062-DIGITAL_HIGHRES-1311_062744-2010308

In mintea mea acum fredonam o cu totul alta melodie

I’m alive, a revolution lies inside.

I’m alive, no longer will this hate, divide and I’ll stand.

I will fight just to survive, I won’t be denied I’m a warrior, inside.

No longer will this fear hold strong, no longer will this fight prolong.

I’m bleeding through my skin, pushing through the lies within.

I’m battling between tears and hate, that I have seen.

 

Pe ultimii kilometri, simteam cum corpul meu cedeaza pas cu pas, dar eram hotarat sa nu ma opresc. Trebuia sa controlez ce mai puteam controla, hidratarea, nutritia si forma de alergare. Modul in care piciorul meu atinge solul, modul in care corpul meu se inclina in fata, mainile si cadenta. A fost un efort de concentrare maxima. Acum in mintea mea era liniste, nici un vers, nici un gand, doar liniste. Eram 100% concentrat pe lucrurile pe care le puteam controla.

In timp ce intram in ultimii 2km ai cursei, dupa 40 km de alergare, in mintea mea au inceput sa “se scurga” alte versuri. Imi era dor sa fredonez ceva, asa ca eram fericit sa o pot face iar.

Here I stand on the edge

Now I’m barely hanging on

Where did life go wrong

Life is pain

You better get used to it

Remember that it’ll always be there

I’m alive

Thanks to you

Now I can breathe

I feel so free

I’m alive

thanks to you

Now I can see what’s hurting me

Am ajuns aproape de linia de finish si am simtit energia pe care publicul o transmitea. Era exploziva! Niciodata nu am simtit atata energie din partea unui grup. Erau toti acolo, uniti. Nu mai conta ca nu vorbeam aceeasi limba, ca nu eram de aceeasi religie sau ca aveam sau nu aceleasi pasiuni si vise. Ei dansau, se bucurau, aplaudau si toata energia aceea m-a facut sa realizez ca sportul e singurul lucru care mi-a aratat ca oamenii pot fi uniti, pot fi o familie indiferent de toate diferentele culturale si sociale.

Am alergat tot maratonul in Ironman in 4h28min

81_m-100725062-DIGITAL_HIGHRES-1311_066425-2010310.JPG

Ironman Austria 2016: 12h 17 min.

Anul acesta in Austria am reusit sa imi demonstrez ca se poate. Sunt un Ironman! 😀

Tot in aceeasi zi mi-am mai indeplinit un vis. Am obtinut un autograf de la campioana mondiala la Ironman, Mirinda Carfrae, cu un mesaj foarte sugestiv “Suck it up, Princess!” :), care o sa ma motiveze in viitor.

IMG_20160627_122657

Ce urmeaza acum?

Urmeaza o perioada de recuperare si odihna. Iar mai apoi un nou vis, un on obiectiv. 12 competitii Ironman terminate.=

O sa fie greu, o sa fie interesant, dar stiu ca am alaturi de mine oameni dragi care ma motiveaza si sustin!

Made of iron!IMG_20160627_101846

In the emptiness there’s a solution – Maraton Apuseni 2016 Race report

Anul acesta am luat parte la o alta editie a Maratonului Apuseni.

Maratonul asta este primul maraton montan al anului pentru mine si trebuie sa recunosc ca-mi lipsea. Imi lipsea o competitie lunga in care sa simt cu adevarat ce inseamna sa traiesti (stiu stiu ca suna putin masochist 😛

Si in acest an organizatorii au dat dovada de profesionalism si au reusit sa creeze o experienta incendiara, lucru pe care-l iubesc la concursul asta.

Daca anul trecut am reusit sa alerg toata distanta de 43Km in 7h 04 min, iar in urma cu 2 ani in 7h 42 min [prima mea incercare de maraton montan],  anul acesta eram hotarat sa bat timpii acestia.

In dimineata cursei, impreuna cu Alex, Diana si Aida ne-am pregatit (desi unii erau somnorosi si grumpy) si am pornit spre statiunea Muntele Baisorii unde avea loc startul. Desi era foarte devreme, am reusit sa ne trezim (unii dintre noi 😀) si bineinteles voia buna si glumele bune nu au lipsit din program 🙂

La locul startului ne-am intalnit cu Marius si Bogdan H. Ne-am distrat, am glumit si timpul a zburat rapid. Avem chiar si un filmulet in slow-mo cu noi care trebuia sa fie doar o poza 😀

IMG_20160528_084104_02

Am incurajat membrii echipei inainte de start si am incercat sa ma retrag putin ca sa reusesc sa-mi controlez gandurile si entuziasmul. La cursa asta, daca esti prea entuziasmat, prima urcare de aproximativ 4km te poate dobori destul de usor. Am inceput sa alerg si ma simteam bine. Heart rate-ul era sub control pe urcare si concentrandu-ma pe forma de alergare si respiratie timpul a trecut rapid.

Am ajuns in varful primei urcari si apoi am inceput coborarea pe partie. Ma simteam bine si picioarele mele erau super incantate ca putem concura din nou 😀 (“maama … ca si un spartan cobor pe partie”  ma gandeam in timp ce ma pregateam sa cobor).

Eram super incantat de traseu si ma pregateam pentru “vanatoarea in savana” sau partea traseului in care se alearga pe o coborare lina, printre arbusti. Am “vanat” in savana aia ca si un leu, depasind o gramada de alergatori care se chinuiau putin cu terenul si coborarea. Exersasem coborarea respectiva de cateva ori inainte cu membrii echipei VelocityX si ma simteam destul de increzator in fortele proprii ca sa o pot alerga maxim.

Partea de nutritie a functionat perfect. Aveam pregatite geluri pentru 6 ore, cu suficienti carbohidrati pe ora, plus proteine si mineralele de care avea corpul meu nevoie. Trebuia doar sa am grija sa mananc de 2 ori pe ora si din punctul asta de vedere corpul meu era pregatit sa zburde peste tot traseul de maraton fara probleme.  Dupa 2 ore si 20 minute parcursesem deja prima jumatate a concursului si ma simteam din ce in ce mai puternic.

Am avut timp sa meditez la multe lucruri, dar pe la jumate cursa mintea mea a inceput sa fredoneze cateva versuri ale unei melodii care imi place foarte mult.

And it feels like fear

Like I’ll disappear

Gets so hard to steer

Yet I go on

Do we need debate

When it seems too late

Like I bleed but wait

Like nothing’s wrong

Am ajuns intr-un final si la “monstruletii uriasi” (partea din bucla traseului de maraton) cu coborari si urcari abrupte. Nu stiam numele dealurilor si a coborarilor (inca am o problema in a retine nume), asa ca pe o coborare am intrebat un concurent alaturi de care alergam, cum se numeste coborarea respectiva. Foarte indurerat tipul mi-a raspuns sarcastic “coborarea cvadricepsului” 🙂

13340290_593806027453291_6642700334461690159_o

Ne-am distrat impreuna pe tema asta si am impartit sarcasm in dreapta si stanga. Am continuat sa alerg si am ramas iar singur la un moment dat. Se pare ca cvadricepsul lui nu a suportat gluma la fel de bine ca si al meu.

Am ajuns la ultima urcare grea a traseului unde mi-am luat gura de geluri, mi-am refacut rezervele de apa si am zbughit-o rapid. Am urcat cat de repede am putut fredonand mai multe versuri.

Atunci cand alergi atatea ore iti vin in minte tot felul de idei si trebuie sa recunosc ca cele mai traznite idei mi-au venit antrenandu-ma sau sub dus :D.

13323635_593806024119958_8103400519131283036_o.jpg

Acum ma concentram pe ideea de Dumnezeu, pe introspectie si alte subiecte filosofice. Imi place sa imi pun intrebari cand alerg. Imi distrage atentia de la durerea care inevitabil apare. Am ajuns cumva la ideea de “noi ca si oameni putem gasi puterea de a continua, in orice conditii doar prin introspectie. Puterea de a continua este in noi si trebuie doar sa o cautam chiar si atunci cand nimic nu pare ca a mai ramas”. Ideea asta m-a dus cu gandul la alte versuri ale unei melodii pe care am ajuns sa o fredonez pana la sfarsit.

And in the emptiness, there’s a solution,

just look within yourself for absolution

Acesta a fost singurul lucru la care am putut sa ma gandesc pana la sfarsit si cred ca ideea asta m-a marcat intr-un mod placut, motiv pentru care si race report-ul se numeste la fel.

Am ajuns la linia de finish foarte fericit si m-am bucurat sa ma intalnesc acolo cu nepotelul meu si sora mea care participasera la proba Family. Cand i-am vazut acolo am uitat complet de maraton si de timpul petrecut alergand. Eram mandru de ei mai mult decat as fi putut (sau pot si acum) surprinde in cuvinte. I-am imbratisat, pupat si felicitat si m-am bucurat foarte mult, atat de mult ca am uitat de oboseala si durere.

Insa dupa cateva minute, muschii mei au tinut sa-mi aminteasca de ce le-am facut si au inceput sa doara, lucru care m-a adus cu picioarele pe pamant.

Aida era la linia de finish si ma astepta foarte entuziasmata. M-am bucurat enorm sa o gasesc acolo si sa o pot strange in brate. M-am grabit asa doar pentru imbratisari! 😀

Alex C. ma astepta si el la finish dupa ce a participat la proba de semi maraton. Sunt foarte mandru de reusita lui la proba de semi si de progresul pe care-l face in fiecare zi din toate punctele de vedere (nu doar fizic). Bro, you rock!

Dupa episodul lacrimogen mi-am revenit si nu mi-a venit sa cred cand am vazut timpul final. Niciodata nu mi-am putut imagina ca voi putea vreodata sa alerg concursul asta intr-un timp de sub 6 ore.

Maraton Apuseni 2016: 5h 49 min

13307489_593806020786625_2667046948170866684_n

Sunt foarte foarte mandru de intreaga echipa. Diana a reusit un timp foarte bun la unul dintre cele mai grele concursuri de genul asta din Romania, iar Marius a fost un concurent foarte puternic (ca intodeauna).

Dupa cursa am avut ocazia sa cunosc si alti concurenti cu care am stat la o poveste. Am fost placut surprins sa vad ca exista dorinta de a se alatura echipei de anduranta VelocityX asa ca s-ar putea ca in viitor sa avem noi membrii in echipa la diferite probe 🙂

VelocityX Sports for the win!

IMG_20160528_181545

Race Report: Faget Trail Running 2016

In urma cu cateva saptamani am participat la Faget Trail Running, un concurs de alergare Trail organizat de Clujul Pedaleaza.

Inainte de a incepe cu detaliile despre concurs, vreau sa vorbesc putin si despre ziua dinainte de concurs, care a fost foarte intensa si frumoasa in acelasi timp.

Sambata, impreuna cu Marius B am decis sa scoatem bicicletele la o tura de pedalat, pe o distanta mai lunga putin, in jur de 100km. Zis si facut, sambata dimineata, pedalam amandoi de zor si voiosi pe deal in sus spre lacul Tarnita. Aveam planuri mari care implicau si cateva urcari (yeeey:P).

8008d91e-f792-466c-bbb8-74148bc57346

Dar cum nu putem nici unul dintre noi sa ne abtinem, cand am avut prima ocazie, ne-am luam la intrecere pe drumuri foarte bune si putin circulate. Ce tare a fost! 😀

A fost o vreme perfecta pentru o iesire pe 2 roti.

2f79fd38-2d3d-4046-9de1-79137618e5b0

Daca sambata vremea a tinut cu noi si am putut sa facem traseul de bike pe o vreme foarte buna, cu soare, duminica dimineata a inceput sa ploua si era si putin vant.

Proba de MTB a inceput mult mai repede decat cea de alergare, asa ca Marius a pornit foarte devreme. Impreuna cu Aida, Diana si Alex ne-am adunat pentru start. Urma sa fie o cursa in care sa concuram intre noi (evil laugh). Voia buna si glumele au fost la ordinea zilei (ca si de obicei).

IMG_20160424_121124

Timpul a zburat, ploaia s-a oprit si startul s-a dat, BUM! Am inceput sa alerg. Ma simteam relativ bine dupa ziua de sambata. Am decis sa alerg cot la cot cu Radu atata timp cat o sa rezist. Prima parte a cursei am putut sa tin pasul, insa dupa aproximativ 4km de urcare prin padure, am simtit efectele antrenamentului de bike pe care l-am facut o zi inainte.

Am inceput sa alerg la un pace pe care-l puteam sustine. Simteam ca oricat urma sa mananc nu o sa pot sa tin ritmul obisnuit pana la sfarsit.Dar asta nu era o problema. Aveam un target de timp pe care trebuia il bat, si acela era de anul trecut, de 2h 50 min si dupa calculele pe care le faceam, ma incadram perfect.

Cursa a decurs relativ bine, in mintea mea zburau versurile unor melodii ca si mielutii pe campii si ma simteam perfect.

Am ajuns intr-un final pe ultima bucata de traseu unde concursurile de MTB si alergare se desfasurau pe aceleasi “meleaguri”. Daca mai toata cursa am alergat singur cu gandurile mele, acum am inceput sa intalnesc mai multe fete (cu tz 😛) cunoscute. Se luptau cu noroiul, bicicleta si oboseala. Deoarece nu sunt mare fan al noroiului, nu pot sa spun ca ma inteleg cu MTB-ul, asa ca alergarea e alegerea mea pentru genul asta de concursuri.

Desi am amici care imi spun ca as avea nevoie de cateva ture de MTB ca sa imi cizelez putin skill-urile pe bike, inca prefer sa stau departe de noroi si copaci care se indreapta spre fata mea cu viteza. Intr-un final am ajuns la finish in culmea fericirii, cu un timp record.

Faget Trail Running 2016: 2h 35 min.

Sunt mandru de progresul meu de anul acesta! Am avut un weekend superb cu de toate 😀 si la fel ca si versurile din melodia de mai sus (care inca imi zburda voioase prin minte)

I step into the flame

Go on and take the wheel.

Turn it back to the stars

And let the fates collide.

If I choose to live,

Than it’s life on the edge

So close until I touch the great divide”

VelocityX Sports rocks!

IMG_20160424_163040

Race Report: Maratonul International Cluj-Napoca 2016

In urma cu cateva saptamani am participat la Maratonul International Cluj. Concursul asta este special pentru mine, deoarece in fiecare an am avut cate o poveste de spus despre el (bineinteles povestea fiind foarte interesanta din diferite motive :P)

Daca anul trecut concuram ca individ picat din nori la concursul international, anul asta am fost alaturi de echipa mea, VelocityX Sports. Echipa a fost reprezentata in weekendul acela si la Cluj si la Roma si sunt foarte mandru de membrii echipei.

12993419_839034896201936_8736215507083735896_n

In dimineata concursului, inainte de start, ne-am intalnit toti (Aida, Diana, Alex si cu mine) la Cluj Arena, si ne-am pregatit. Inainte cu o saptamana de concurs am incercat prima data o saptamana de tapering completa, insa nu am reusit sa dorm destul saptamana aceea (Inca am probleme cu dormitul, dar lucrez la asta! 🙂 ). Impreuna cu membrii echipei ne-am indreptat la linia de start, fiind foarte curiosi de cum o sa mearga treburile.

Daca noi participam la Cluj la maraton, Marius reprezenta echipa cu mandrie la Roma 🙂

Intr-un final, s-a dat si startul si am inceput sa alerg. Aveam in plan sa incerc prima data un negative split, adica sa alerg prima jumatate a maratonului la 4.50 min/ km, iar mai apoi sa cresc viteza in a 2-a jumatate la 4.45 min/km sau chiar 4.40 min/ km. Era prima data cand incercam sa fac asta, si eram foarte curios cum o sa fie.

Primii 10 km i-am alergat impreuna cu Aida si mi-a placut sa vad ca planul nostru de a alerga impreuna prima tura functioneaza foarte bine. Am terminat in forta primii 10 km cu pace-ul dorit, 4.50 min/km.

12963709_572770276223533_383085326889305955_n

Apoi am inceput sa mananc si ma simteam bine, trebuia doar sa ma concentrez pe forma de alergare si sa nu uit sa mananc o data la 30 min. Mi-am calculat dozajul de carbohidrati pentru toata distanta si totul parea bine. Am reusit sa fac si a 2-a tura si am reusit sa-mi stabilesc un personal best pe traseul de semimaraton, lucru care m-a ajutat foarte mult din punct de vedere moral.

12986988_572770772890150_6997284056609231593_n

Am pornit in tura a 3-a, deodata cu concurentii de la semimaraton. E foarte interesanta senzatia (mai ales ca sunt foarte competitiv), sa nu te lasi luat de val. Trebuie sa recunosc ca m-a luat putin valul in primul kilometru si am marit putin pace-ul, insa mi-am dat seama destul de repede ca asta o sa ma coste foarte mult in ultima tura, asa ca am ramas la planul de 4.45 min/km. Alex concura la proba de semi, asa ca l-am cautat cu privirea prin multime. Voiam sa alerg cu el cele 2 ture ramase, dar nu am reusit sa-l gasesc, asa ca am continuat cu planul meu de negative split.

Cum planul facut de acasa nu se potriveste intodeauna cu realitatea, dupa aproximativ 26-27km imi era foarte greu sa mentin ritmul oricat incercam. Picioarele isi urmau cursul lor cu miscarile cunoscute, insa nu voiau nici in ruptul capului sa tina ritmul propus, asa ca am fost nevoit sa abandonez gandul de negative split si sa ma concentrez doar sa termin cursa intr-un timp relativ bun, si mai ales sa o alerg toata la un pace constant.

12936570_572770629556831_8507175090208785575_n

In ultima tura imi era deja greata de la geluri, dar stiam ca trebuie sa le inghit ca sa pot continua sa alerg (Note to self: Data viitoare pune alta aroma… aroma de ciocolata ii buna doar primele 2 ore). M-am intalnit cu Diana care alerga la proba de maraton, dar parea scufundata in ganduri si in lumea ei, asa ca mi-am continuat si eu calatoria cufundandu-ma inapoi in gandurile mele. Ma concentram pe forma de alergare si strangeam din dinti si imi tineam singur pumnii sa nu “castig” lozul cel mare, crampele.

12961723_572770529556841_2693332600589359867_n

Am ajuns in final si la linia de finish intr-un timp record pentru distanta de maraton pe plat, cu o diferenta considerabila fata de anul trecut.

Maratonul International 2016: 3h 40min.

La un moment dat imi spunea cineva ca daca visez vreodata sa termin un concurs Ironman, atunci trebuie sa ma antrenez si sa pot alerga un maraton pe plat intr-un timp sub 4h, asa ca anul asta am doborat inca un zid in calatoria mea spre titlul de Ironman.

Sunt foarte mandru de rezultatele echipei mele. A fost o experienta foarte placuta atat pentru noi. Ca si antrenor al echipei, sunt foarte mandru de rezultatele obtinute de toti membrii, ca si atlet sunt foarte mandru de rezultatul obtinut de mine 🙂

VelocityX Sports la Roma: 

DSC_6955

VelocityX Sports la Cluj: 

12967496_839234449515314_6828819679558890716_o.jpg

Race report: Spring Classic Challenge

In urma cu 2 saptamani am participat la un concurs de ciclism de 143km, Spring Classic Challenge.

Pana acum, participasem doar la probe de ciclism in cadrul competitiilor de triathlon,  asa ca nu stiam exact cum se desfasoara un astfel de concurs si in ce ritm o sa se mearga, dar planuiam sa improvizez pe parcurs 🙂

Am fost singurul reprezentant al VelocityX Sports la acest concurs si eram determinat sa dau tot ce pot! Nu puteam sa-mi dezamagesc echipa 🙂

Trebuia sa-mi testez putin capacitatea de a manca in viteza pe bike, ca si pregatire pentru triathloanele ce urmeaza in acest an. Eram foarte curios cum pot sa nimeresc gura daca ghidonul se misca sau daca stau in aerobare. Eram si foarte curios cum o sa pot mesteca la 30km/h.

Cu cateva seri inainte de concurs, am pregatit ceva bun pentru tot concursul. Prajiturelele cu cacao (foarte bune), pe care le-am pregatit dupa o reteta proprie, erau impartite in pungulite mici si in cantitatea necesara pentru o ora fiecare. Am calculat aproximativ 70g de carbohidrati pe ora.  Aveam in plan sa ma incadrez intr-un timp relativ de 5 ore, asa ca aveam la mine 5 pachetele.

Am fost cazati in Sibiu, unde am ajuns sambata seara si am petrecut cateva ore foarte frumoase prin oras. A doua zi dimineata, ne-am indreptat spre Micasasa. Pe drum am  oprit si am luat micul dejun, o portie mare de mamaliga cu branza de Sibiu. Desi mamaliga nu se  potriveste foarte bine cu stilul meu de viata paleo, am facut o mica exceptie. Aveam nevoie de carbohidrati pentru cursa care urma, deci a mers numai bine.

Am asteptat ora startului cu sufletul la gura, alaturi de Aida care era la fel de incantata ca si mine. Atmosfera foarte placuta, vremea frumoasa si compania au facut ca timpul sa zboare repede. Ne-am aliniat la start, si “bam!”. Am pornit toti in pluton, insa deoarece drumul era destul de rau, am decis sa ma detasez de pluton destul de mult si am ramas putin in urma. Nu voiam sa ma lovesc de cineva sau de o groapa si sa ma accidentez. “Avem drum lung si pot recupera pe parcurs” imi ziceam in timp ce ocoleam cu atentie gropile. Cred ca grija m-a ajutat destul de mult, deoarece in primii kilometri am vazut destui de multi ciclisti care isi reparau pene sau mestereau ceva la roti.

Am ajuns pe un drum mai bun intr-un final si am inceput sa prindem viteza. Am depasit o multime de ciclisti obositi si am continuat intr-un ritm pe care puteam sa-l mentin pe distanta lunga.

12957541_570262239807670_7109264588909718608_o

Drumul a fost placut si fredonand mai multe melodii, timpul a zburat. M-am bucurat de experienta pana la un moment dat cand am ajuns intr-un sat, unde pe marginea drumului niste copii aruncau cu pietre in ciclistii care treceau pe langa. Am trecut rapid, ocolind bolovanii care zburau prin aer, cu inima intre dinti, trebuie sa recunosc. Nu cred ca o sa uit niciodata bolovanul ala care se indrepta cu viteza spre capul meu, dar pe care l-am ocolit ca prin minune.

Mai apoi am ajuns intr-un alt satuc unde drumul era sapat in totalitate. Beasty, bicicleta mea, nu a fost foarte incantata si a tinut sa-si exprime nemultumirea. Imi imaginam ca-mi striga “Asa deci… pe drumuri din astea ma duci, ha? Rrraaarrr, lasa ca vezi tu cand nu o sa mai vreau sa schimb vitezele pe o urcare mai abrupta!”. Insa intr-un final s-a linistit si am inceput sa ne intelegem din nou foarte bine.

12957652_570262243141003_8737041722945673749_o

 

Pe ultimii kilometrii am inceput din nou sa accelerez deoarece drumul a fost perfect, si ma simteam foarte bine. Am terminat competitia cu zambetul pe buze, dupa ce am intrecut cativa ciclisti foarte obositi.

12718389_570031296497431_3942800203201041203_n

Spring Challenge 143km Micasasa, timp final: 5h 17 min.

Sunt foarte incantat de cursa pe care am facut-o. Stiu ca mai am mult de lucrat in domeniul ciclismului si am nevoie de foarte mult antrenament, dar trebuie sa recunosc ca se vede  si se simte progresul.

Vreau sa-i multumesc Aidei pentru rabdarea pe care a avut-o cu mine atat inainte, in timpul, dar si dupa cursa. Thank youuuu! 😀

Cu fiecare cursa pe care o fac si fiecare antrenament mai lung, devin din ce in ce mai increzator in fortele proprii pentru anul care urmeaza 🙂 !